Troparele şi condacele Penticostarului

De la OrthodoxWiki

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

Troparul Înjumătăţirii Cincizecimii, glasul 8

Înjumăţindu-se praznicul, sufletul meu cel însetat adapă-l cu apele dreptei cinstiri de Dumnezeu, Mântuitorule; că tuturor ai strigat: cel însetat să vină la Mine şi să bea. Izvorule al vieţii noastre, Hristoase Dumnezeule, slavă Ţie!

Troparul Înălţării, glasul 4

Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor Tăi cu făgăduinţa Sfântului Duh; încredinţându-se ei prin binecuvântare că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Condacul Înălţării, glasul 6

Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră!

Troparul Părinţilor de la Niceea, glasul 8

Preaproslăvit eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce ai aşezat pe Părinţii noştri luminători pe pământ; şi printr-înşii pe noi toţi la adevărata credinţă ne-ai îndreptat, Mult-milostive, slavă Ţie!

Troparul Cincizecimii, glasul 8

Binecuvântat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt; şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ţie!

Condacul Cincizecimii, glasul 8

Când Cel Preaînalt, pogorându-Se, a amestecat limbile, atunci a despărţit neamurile; iar când a împărţit limbile cele de foc, atunci pe toţi la o unire a chemat; şi cu toţii, ca într-un glas, slăvim pe Duhul Cel Preasfânt!


Rugăciuni
Rugăciuni cotidiene
Rugăciunea de dimineaţă | Rugăciunea de seara | Rugăciunea de Luni | Rugăciunea de Marţi | Rugăciunea de Miercuri | Rugăciunea de Joi | Rugăciunea de Vineri | Rugăciunea de Sâmbătă | Rugăciunea de Duminică | Troparele de Umilinţă | Tatăl nostru - Rugăciunea domnească | Crezul – Simbolul Credinţei | Imnul Sfintei Fecioare (Axionul) | Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare | Canon către Maica Domnului | Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschinul
Rânduiala celor şapte laude
Miezonoptica din toate zilele | Rânduiala Miezonopticii din duminici | Utrenia | Ceasul întâi | Ceasul al treilea | Mijloceasul al treilea | Ceasul al şaselea | Mijloceasul al şaselea | Obedniţa | Condacele de peste săptămână | Rânduiala mesei | Rânduiala Panaghiei | Ceasul al nouălea | Mijloceasul al nouălea | Vecernia | Rugăciunea de la masa de seara | Pavecerniţa Mare | Pavecerniţa Mica
Troparele liturgice
Binecuvântările Învierii | Binecuvântările morţilor | Troparele şi condacele Triodului | Troparele şi condacele Penticostarului | Troparele şi condacele Mineiului | Troparele Învierii | Troparele Născătoarei de Dumnezeu | Troparele de peste săptămână
Rânduiala Sfintei Împărtăşanii
Rugăciunile dinaintea Împărtăşirii | Rugăciunile după Sfânta Împărtăşire


Articole înrudite

Unelte personale
pan-wiki Google Caută