Sfintele Taine

De la OrthodoxWiki

(Redirecţionat de la Sfinte Taine)

Acest articol face parte din seria Spiritualitate ortodoxă

Sfintele Taine
Botezul - Mirungerea Sf. Împărtășanie - Mărturisirea Căsătoria - Preoția Sf. Maslu
Starea omului
Păcatul - Patima Raiul - Iadul
Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea) Contemplaţia (Theoria) Îndumnezeirea (Theosis)
Isihasm
Trezvia (Nepsis) - Pocăinţa (Metanoia) Isihia - Discernământul Mistica - Mintea (Nous)
Asceza
Curăţia (fecioria) - Ascultarea Statornicia - Postul Sărăcia - Monahismul
Virtuţi
Smerenia - Mila Curăția - Blândeţea Înfrânarea - Mulţumirea pentru toate Răbdarea
Rugăciunea
Adorarea (latreia) - Cinstirea (doulia) Pravila de rugăciune - Rugăciunea lui Iisus Sf. Moaște - Semnul Sf. Cruci
Sfinţii Părinţi
Părinţii apostolici Părinţii pustiei Părinţii capadocieni Filocalia Scara dumnezeiescului urcuș

Editaţi această casetă

Sfintele Taine sunt acele lucrări deosebite ale harului divin prin care omul intră în Biserică şi se sfinţeşte. Biserica Ortodoxă consideră că Sfintele Taine sunt lăsate de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, ca o lucrare a Duhului Sfânt, Mângâietorul promis de El ucenicilor săi.

Sfintele Taine sunt o lucrare a harului lui Dumnezeu în Biserică, şi prin Biserică, Trupul viu al lui Hristos în istorie. Această lucrare a harului nu este una mecanică, ci este lucrarea dinamică a harului în Biserica cea vie. Concret lucrarea aceasta tainică a harului este însoţită de slujbe şi semne vizibile, stabilite în timp de Biserică. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ele se numesc taine pentru că ceea ce credem este diferit de ceea ce vedem, adică a harul lucrează în mod nevăzut pentru credinţa Bisericii, prin nişte semne văzute.

Etimologie

Termenul sacrament vine din latinescul sacramentum, care înseamnă "un lucru sau act sfințit", i.e. "ceva sfânt" (sacru), "a sfinți"; la rându-i, termenul este traducerea în latina bisericească a grecescului mysterion, care înseamă "taină" (provenind din slavonă în limba română).

În secolele XIX-XX teologii români au folosit în paralel cuvintele "taină", "misteriu" şi "sacrament", pentru ca în a doua jumătate a secolului XX teologia ortodoxă românească să opteze definitiv pentru "taină" şi "sfinte taine". "Sacrament" a rămas astfel un termen utilizat de teologia catolică, iar neologismul "misteriu" a fost eliminat definitiv din teologia ortodoxă românească.

Tainele

Sub influenţa teologiei de şcoală (scolastice), se vorbeşte în general de şapte Sfinte Taine:

Acest număr de şapte taine "oficiale" s-a încetăţenit în teologia occidentală în secolul al XVII-lea. Sfinţii Părinţi însă nu au dat un număr fix: deşi unii au vorbit de şapte (număr simbolic al perfecţiunii), sfântul Ioan Damaschin a vorbit de două, Dionisie Areopagitul a vorbit de şase, Ioasaf, mitropolit de Efes (sec. XV) a vorbit de zece.

Printre lucrările Bisericii considerate la diferite momente ca "sfinte taine" s-ar mai număra:

slujba înmormântării
călugăria (tunderea în monahism)
binecuvântarea mare a apelor la Epifanie
ungerea unui monarh.

Redescoperirea istorică şi teologică a unui sens mai puţin scolastic al Sfintelor Taine, a făcut pe unii teologi ortodocşi să facă o distincţie între taine şi sacramente, considerând că sacramentele ar fi cele şapte cunoscute, iar tainele ar fi mai multe, şi anume oriunde este o lucrare liturgică a harului prin Biserică dată omului spre înaintare în viaţa creştină.

Împărţiri

Într-un sens mai larg, întreaga viață a creștinului poate fi înțeleasă ca o unică taină, ca in sacrament în întregul ei. Diferitele aspecte ale acestuia sunt exprimate prin diferite acte, unele înfăptuite o singură dată în viață (Botezul, Căsătoria, altele poate chiar zilnic (Spovedania, Împărtășania).