Apostolul Evod
De la OrthodoxWiki
Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Evod (cunoscut şi sub numele de Evodios din Antiohia, Evodus, Evodias) se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli şi a fost primul episcop al Antiohiei, în Siria după Sfântul Apostol Petru. El este pomenit de Biserică în 7 septembrie împreună cu Apostolul Onisifor.
Cuprins |
Viaţa
Cei Şaptezeci de Apostoli au fost aleşi de Mântuitorul Iisus Hristos însuşi şi trimişi să propovăduiască. Ei au fost aleşi după o vreme de la alegerea Celor Doisprezece Apostoli (Luca 10,1-24).
Sfântul Sfinţit Ignatie Teoforul, ucenicul Sfântului Ioan Teologul şi Evanghelistul, îl menţionează în a sa Scrisoare către Antiohieni: "Aminteşte-ţi de binecuvântatul frate Evod, care a fost primul tău preot făcut de către Apostoli."
Într-una din cele câteva lucrări ale Sfântului Evod, el scrie că Maica Domnului L-a născut pe Mântuitorul lumii întregi pe când ea avea vârsta de cincisprezece ani. Alte lucrări ale sfântului nu au ajuns până în zilele noastre. Istoricul bisericii Nichifor Calist, care a trăit în secolul al XIV-lea, menţionează o carte a Sfântului Evod numită Steaua sau Farul.
Sfântul Evod a păstorit ca episcop timp de 27 de ani şi a murit ca mucenic în anul 66 în timpul persecuţiilor Împăratului Nero (54-68).
| Precedat de: Sf. Petru | Episcop al Antiohiei c.53-c.68 | Urmat de: Sfântul Ignatie |
Imnografie
De obște ale Apostolilor:
- Sfinţilor Apostoli Evod și Onisifor, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Condac, glasul al 4-lea :
- Viţe v-aţi arătat viei lui Hristos, înţelepţilor Evod și Onisifor, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie şi prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugaţi-vă ca să se dăruiască nouă mare milă şi iertare greşelilor.
Iconografie
- Erminia lui Dionisie din Furna (ed. rom. a editurii Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 150-151 arată că Sfântul Evod trebuie zugrăvit ca un tânăr cu un început de barbă şi ţinând într-o mână o hârtie înfăşurată, însemnul Apostolilor şi al învăţăturii pe care ei o propovăduiesc întregii lumi.
Articole înrudite
Sursa
Legături externe
- ro: Sinaxar 7 septembrie
- ro: Vieţile Sfinţilor din 7 septembrie
- en: The Holy Apostles Euodus and Onesiphorus (Proloagele de la Ohrida)
Categorii: Apostoli | Sfinţi biblici | Episcopi | Mucenici | Sfinţi | Patriarhi ai Antiohiei
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinţi
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinţi > Apostoli
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinţi > Mucenici
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinţi > Sfinţi biblici
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Cler > Episcopi
Categorii > Oameni > Cler > Episcopi > Patriarhi ai Antiohiei

